Școala de vară – Cum ar fi să fii MEDIC STOMATOLOG? BeSTOMATIS

OPORTUNITATE ȘI SCOP

Proiectul Cum ar fi să fii MEDIC STOMATOLOG? – BeSTOMATIS este un grant de tip competitiv ce se va desfășura pe parcursul a 3 ani și are în vedere organizarea în timpul vacanţelor de vară, în perioada 2019-2022, de către Facultatea de Medicină Dentară din cadrul UMF Iași în colaborare cu Societatea Studenților Stomatologi din Iași a unui program de vară tip punte.

Scopul proiectului îl constituie sprijinirea UMF Iași în vederea organizării programului de vară de tip punte pentru orientarea școlară și participarea la activități academice a elevilor din grupul țintă în vederea îmbunătățirii tranziției de la liceu la învătământul terțiar și creșterea gradului de retenție în primul an de studii universitare. Prin activităţile desfășurate, elevii vor dezvolta competenţe şi abilităţi relevante pentru accesul şi succesul viitor în învăţământul universitar medical, vor dobândi un bagaj academic introductiv şi vor deprinde strategii noi de învăţare. În plus, elevii vor participa la sesiuni de consiliere profesională şi orientare în carieră. De asemenea, elevii vor participa la: ateliere de lucru specifice domeniului medical, vizite de studiu, întâlniri cu medici stomatologi și tehnicieni dentari, vizite la muzee, la instituţiile de artă şi cultură pentru descoperirea Iașului cultural şi istoric, participarea la diverse activități recreativ – sportive (jocuri de echipă, proiecții de film, concursuri,etc), culturale, dar și de a descoperi obiectivele turistice ale Iașului. Resursele implicate în gestionarea proiectului sunt atât cadre didactice și consilieri psihologici din cadrul Facultății de Medicină Dentară a UMF Iași, cât și studenți tutori din cadrul Societății Studenților Stomatologi din Iași. Universitatea va pune la dispoziție pentru desfășurarea activităților, săli de curs, amfiteatre, laboratoare, biblioteca, centre de cercetare, cămine studențești, cantina, acces infrastructură IT.

OBIECTIVELELE PROIECTULUI

Obiectivul principal al proiectului îl reprezintă sprijinirea a 150 elevi (50 elevi/an*3 ani), potențiali viitori studenți, absolventi ai claselor a X a si a XI-a si care urmeaza sa inceapa clasele a XIa si a XIIa (ani terminali) din licee de stat eligibile in cadrul programului, din Regiunea de NE a Romaniei, aparținând cu precădere grupurilor dezavantajate si care sunt cei mai expuși riscului de abandon în primul an de studii universitare, in urmarea unei cariere de succes in domeniul medical prin integrarea acestora, timp de 2 saptamani, intr-un mediu universitar performant in cadrul unui program de vara de tip punte.

Obiectivele specifice:

OS1. Creșterea conștientizării importanței continuării studiilor într-un mediu universitar performant de către elevi prin organizarea în liceele eligibile din regiunea de Nord-Est a unei campanii de diseminare.

OS2. Sprijinirea a 150 elevi (50 elevi/an*3 ani) din grupuri dezavantajate, absolvenți ai claselor a X-a și a XI-a, în vederea reducerii gradului de abandon școlar și a alegerii viitoarei cariere în concordanță cu idealurile, competențele, abilitațile și aptitudinile acestora prin participarea la  programul de vară de tip punte (organizarea de cursuri academice, consiliere profesională şi orientare în carieră, ateliere de lucru specifice domeniului medical) în vederea creşterii accesului la învăţământ terţiar în domeniul medical.

OS3. Acomodarea elevilor cu viața de student din Iași prin organizarea unui program de activități recreativ – sportive (jocuri de echipă, proiecții de film, concerte, etc) și de descoperire a obiectivelor turistice ale Iașului.

GRUP ȚINTĂ

Beneficiarii direcți ai proiectului sunt:  150 de elevi (50 de elevi/an, 3 ani), absolvenți ai claselor a X-a și a XI-a, din licee eligibile în proiectul ROSE din Regiunea de NE.

Eligibilitate – grupul ţintă trebuie să se încadreze în urmatoarele criterii de eligibilitate, şi anume:

  • au media aritmetica a mediilor generale a anilor de liceu minim 6.00 (șase) și îndeplinesc cel puțin una din următoarele cerințe:
    • provin din familii cu venituri mici;
    • sunt istoric discriminați pe baza etniei (inclusiv romi);
    • trăiesc în zone rurale sau alte zone în care nu există școli în proximitate;
    • au unul sau ambii părinți care lucrează în străinătate;
    • au cerințe educaționale speciale.

PLUS VALOAREA PROIECTULUI

Prin organizarea programului Școala de vară se urmărește familiarizarea elevilor cu mediul academic și îmbunătățirea procesului de tranziție de la învățământul liceal la cel universitar. Participarea la Școala de Vară este gratuită, cazarea, masa și transportul fiind asigurate de organizator. Totodată prin suportul oferit de cadrele didactice și studenții tutori implicați în proiect, se va asigura dezvoltarea abilităților de auto-eficacitate, contactul cu modele de succes în carieră și nu în ultimul rând crearea unei legături strânse cu o instituție de învățămând superior. Prin orientarea adecvată și sigură a elevilor, pe baza abilităților și aspirațiilor proprii, proiectul propus are un important impact social. Prin promovarea în liceele eligibile în cadrul programului din Regiunea NE a UMF Iași, proiectul va duce la o creștere generală a conștientizării valorii studiilor universitare în domeniul medical dar și a importanței unei alegeri corecte și informate a acestora. Proiectul adaugă astfel dimensiunea de conștientizare publică a problemei abandonului școlar, crescând sfera de impact la nivelul liceelor din Regiunea NE, aducând un plus de valoare important sistemului de educație din Romania și punând elevul în centrul deciziilor care îi privesc propria carieră. Astfel, elevii trăiesc experiența și facultatea încetează sa fie un concept abstract, marcat de mituri și devine o realitatea tangibilă. Ca rezultat, cresc șansele unei alegeri adecvate și scade abandonul școlar universitar, problema majoră la care își doreste sa raspundă acest proiect. Fiind mai mult decat o simplă vizită în facultate, școala de vără tip punte recreaza, intr-un mod adaptat elevilor, întregul univers al vieții de student. Prin implementarea proiectului, Universitatea iși îmbunătățește imaginea institutională, iar cadrele didactice și studenții implicati in proiect capată experiență în lucrul cu persoanele din grupuri dezavantajate.

ORGANIZARE CURSURI ȘI ATELIERE DE LUCRU

Cursuri

Subactivitatea se va desfășura atât în săli de curs din cadrul Facultății de Medicina Dentara cât și în Baza de instruire a Facultății. Cei 50 elevi selectați în fiecare an de implementare vor fi împărțiti în 5  grupe de lucru de cate 10. Fiecare grupă de elevi va fi coordonată de un cadru didactic (experți curs) și de 2 studenți tutori. Grupele vor fi incluse într-un program academic formal, care va cuprinde o etapă de dobândire de cunoștinte și abilități în domeniul medicinei dentare (cursuri simulate de anatomie, biochimie si fiziologie, 2 cursuri de 2 ore pentru fiecare materie) și o etapă de evaluare a cunoștințelor dobândite, menită să simuleze sesiunea de examen (2 ore evaluare, 5 grupe, 3 materii).

Ateliere de lucru

In cadul subactivitatii se vor desfășura ateliere de lucru specifice Facultății de Medicină Dentară (morfologia dinților, biochimie, anatomie, fiziologie, histologie) susținute de coordonatorii supraveghetori. Vor fi 5 ateliere specifice a 2 ore fiecare, 5 grupe elevi (o grupă formată din 10 elevi). În cadrul atelierelor de lucru elevii vor dobândi abilități practice, vor exersa pe mulaje și se vor „doctori” unul pe altul, pe rând. Vor fi încurajate discuțiile libere între elevi și cadre didactice și studenții tutori.

Elevii din grupul țintă vor participa și la vizite desfasurate in laboratoare specifice (anatomie, analize medicale, tehnică dentară) din spitale publice și/sau clinici private cu care Universitatea colaborează. Se vor realiza și următoarele vizite de studiu: (i) în Baza de studiu și cercetare a Facultatii de Medicina Dentara; (ii) în cabinete private de medicină dentară și tehnică dentară. Totodată, pentru a le insufla dorința pentru cercetare științifică, se va avea în vederea și organizarea de vizite de studiu în institute de cercetare: CEMEX, Centrul de Medicina Experimentala, al UMF Iași și/sau  Institutul de Chimie Macromolecula „Petru Poni” Iași. Elevii vor fi încurajați să participe la activități de voluntariat și vor simula organizarea unei acțiuni de prezentare a unor noțiuni de profilaxie dentară (se va alege o locație în care elevii vor merge și vor vorbi despre profilaxia dentară).

CONSILIEREA PROFESIONALĂ ȘI ORIENTAREA ÎN CARIERĂ

Activitatea se desfășoară în luna iulie în fiecare din cei 3 ani de implementare. Consilierea profesională și orientarea în carieră a elevilor presupune o gama largă de activități cum ar fi: consilierea, informarea, evaluarea și îndrumarea, cu scopul de a ajuta persoanele interesate sa opteze în ceea ce privește formarea profesională inițială și continua.

Astfel, prin discuții de grup, sustinuțe de către consilierul SCOP al Universității se va indentifica care sunt capacitățile, calitățile, abilitățile elevilor și cum și de ce sunt potriviți pentru a urma o carieră în domeniul medical (medicină dentară).

ORGANIZARE ACTIVITĂȚI NON-FORMALE

La începutul programului de vară se va simula Ceremonia halatului alb, o festivitate pe care Universitatea o desfășoară în fiecare an pentru studenții săi. Festivitatea va constitui simbolul oficial de trecere către lumea fascinantă medicală și va marca debutul pregătirii elevilor, cu ajutorul direct al studenților tutori.

Proiectul va viza de asemenea organizarea unor serii de evenimente și activități de public speaking în cadrul carora elevii vor avea ocazia să interactioneze pentru a se cunoaște, vor învăța să întocmească un CV și o scrisoare de intenție, căutarea de informații, managementul timpului, activități culturale, activități sociale, alte activități de grup.

Formarea profesională va fi dublată prin vizite la Muzeul de Știinte Naturale, Grădina Botanică Iași, Palatul Culturii, parcul Palas, precum și la alte obiective turistice și culturale din orașului Iași. Vor viziona spectacole de teatru/film. În plus, pentru socializare, studenții vor organiza seri sociale și concursuri studențești de divertisment (talent show). 

Director de grant,

Prof.univ.dr. Norina Consuela Forna

Facultatea de Medicină Dentară Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T.Popa” din Iași