Prin organizarea programului Școala de vară se urmărește familiarizarea elevilor cu mediul academic și îmbunătățirea procesului de tranziție de la învățământul liceal la cel universitar. Prin suportul oferit de cadrele didactice și studenții tutori implicați în proiect, se va asigura dezvoltarea abilităților de auto-eficacitate, contactul cu modele de succes în carieră și nu în ultimul rând crearea unei legături strânse cu o instituție de învățămând superior. Prin orientarea adecvată și sigură a elevilor, pe baza abilităților și aspirațiilor proprii, proiectul propus are un important impact social. Prin promovarea în liceele eligibile în cadrul programului din Regiunea NE a UMF Iași, proiectul va duce la o creștere generală a conștientizării valorii studiilor universitare în domeniul medical dar și a importanței unei alegeri corecte și informate a acestora. Proiectul adaugă astfel dimensiunea de conștientizare publică a problemei abandonului școlar, crescând sfera de impact la nivelul liceelor din Reg. NE, aducând un plus de valoare important sistemului de educație din Romania și punând elevul în centrul deciziilor care îi privesc propria carieră. Astfel, elevii trăiesc experiența și facultatea încetează sa fie un concept abstract, marcat de mituri și devine o realitatea tangibilă. Ca rezultat, cresc șansele unei alegeri adecvate și scade abandonul școlar universitar, problema majoră la care își doreste sa raspundă acest proiect. Fiind mai mult decat o simplă vizită în facultate, școala de vără tip punte recreaza, intr-un mod adaptat elevilor, întregul univers al vieții de student.